Pentru a crea frumuseţe este nevoie ... de frumuseţe!

"Dragostea de frumuseţe este Gust. Crearea de frumuseţe este Artă", spunea poetul şi eseistul american Ralph Waldo Emerson. 

Mi-e drag de oamenii care crează frumosul, în toate formele lui. Sunt pur şi simplu fascinată de talentul şi imaginaţia lor, de viziunile lor, ideile, minunile create de ei.

Când am norocul să întâlnesc un asemenea om şi mai mult decât atât, să lucrez cu un asemenea om, este pur şi simplu o bucurie.

O astfel de bucurie este Marina Chiorean, femeia care crează frumuseţea pe chipul meu de fiecare dată când am nevoie de sprijinul şi iscusinţa ei pentru a merge la un eveniment special. 

Ne-am cunoscut în octombrie 2014, în ziua filmării spotului pentru campania "Alege demnitatea". 

Eu fiind eroina spotului, alături de Andreea Marin, Marina avea misiunea aproape imposibilă de a ascunde urmele oboselii şi a nesomnului de pe chipul meu, deoarece chiar în ziua filmării poposisem de la Chişinău la Bucureşti, după un drum de noapte ce a durat aproape 10 ore.

A fost prima oară când m-am lăsat pe mâinile ei şi de atunci i-am rămas fidelă. Pentru că ceea ce reuşeşte să creeze pe chipul meu este deosebit şi spectaculos de fiecare dată!

A devenit un răsfăţ şi o bucurie pentru mine să merg la MAKE UP FOR EVER şi să stau cuminte şi relaxată în timp ce Marina povestind voios, cum îi stă ei în fire, desenează minuni pe chipul meu. 

Make-up: Marina Chiorean.

De fiecare dată sunt extrem de curioasă ce va ieşi din mâinile ei, potriveşte cu grijă nuanţele, liniile, luminile şi umbrele, acordă o deosebită atenţie ochilor mei, în aşa fel încât la final rezultatul este fascinant. Şi mereu unic!

Asta pentru că Marina pune suflet  şi mult talent în ceea ce face, o simt! 

Întotdeauna am considerat feminitatea şi naturaleţea cele mai importante atuuri ale unei femei, tocmai de asta pot spune cu bucurie că, la 31 de ani ai mei, nu am avut niciodată părul vopsit, unghii false sau sprâncene tatuate.

Make-up: Marina Chiorean.

Machiajul pentru care optez în fiecare zi este unul cât mai natural sau nu apelez la el deloc, dacă nu e neapărat necesar, prefer să fiu eu însămi, aşa mă simt cel mai bine, dar la ocazii speciale simt nevoia pentru ceva deosebit, spectaculos, realizat cu multă pricepere şi delicateţe. Şi atunci merg la Marina, care ştie atât de bine ce mi se potriveşte: nuanţe calde pentru ochi, care să pună în valoare culoarea lor şi sclipirea din privire, luminozitate pentru chip, bucurie pentru zâmbet, multă energie şi voioşie cu care mă încarcă Marina prin felul ei de a fi!

De fapt asta şi mă face să mă simt şi să arăt bine de fiecare dată când plec de la MAKE UP FOR EVER: energia pozitivă şi voia bună cu care mă încarc de acolo. 

Sunt genul de om pentru care nici cel mai profesionist şi sofisticat machiaj nu poate să aducă strălucire pe chip, dacă sufletul meu e trist. Ceea ce reuşeşte Marina să facă întâi de toate, în cazul meu, este să împrăştie norii care îmi umbresc zâmbetul, iar apoi să aştearnă culoare şi strălucire pe chipul meu, astfel că, după fiecare întâlnire cu ea, mă simt specială. 

Make-up: Marina Chiorean.

Pentru a crea frumuseţe este nevoie de talent, imaginaţie, pasiune pentru ceea ce faci, dăruire, dar mai cu seamă, pentru a crea frumuseţe este nevoie ... de frumuseţe!

Cred cu tărie că doar purtând frumuseţea în suflet o putem ulterior crea şi răspândi în jurul nostru.

Aşa este prietenia, aşa este Ea, FEMEIA!

"A merge cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât a merge singur prin lumină", spunea scriitoarea Helen Keller. Şi pe bună dreptate!

Să ai alături un prieten bun, un om pe care să te poţi sprijini în orice moment din viaţă, fie că este un moment fericit sau unul umbrit de tristeţe, este mare lucru. Şi o spun pentru că ştiu într-adevăr cum este, am norocul să am în viaţa mea o persoană care mi-a fost şi îmi este alături atât în clipele mele de mare bucurie şi succes, cât şi în cele de profundă tristeţe sau necaz.

Marta Bencze este omul frumos din viaţa mea. Prietenia noastră a crescut şi s-a consolidat în timp, sunt câţiva ani buni de când ne cunoaştem. Atâtea visuri, planuri şi idei pe care le-am împărtăşit una alteia. Atâtea trăiri, sentimente, pe alocuri temeri, pe alocuri gânduri încărcate de entuziasm şi nemăsurată dorinţă de a da curs unor noi provocări.

E mereu aproape pentru mine, s-a bucurat sincer de reuşitele mele, m-a sprijinit atunci când în sufletul meu s-au strecut tristeţea şi durerea. Este primul om pe care îl sun când în mintea mea încolţeşte o idee îndrăzneaţă, când am o nouă provocare în faţă sau bucuria unei reuşite, precum şi atunci când sufletul meu plânge, şi are nevoie de cineva care să asculte, să înţeleagă, să aline.

Ştiu că îmi împărtăşeşte bucuriile fără vreo urmă de invidie, iar în momentele mele dificile îmi este alături cu tot sufletul ei, fără rezerve.

La fel aş face şi eu pentru ea, oricând, necondiţionat, fără rezerve. Pentru că asta înseamnă cu adevărat prietenia, să fii pur şi simplu acolo, aproape.

Aşa că, iată-mă acum aproape, la Galaţi, acasă la prietena mea dragă, pentru că trăieşte un moment important, un moment în care vreau să fiu alături de ea.

După peste 20 de ani de activitate în sectorul neguvernamental, după multă muncă făcută cu suflet, pasiune şi dăruire, Marta a simţit că a venit momentul să dea viaţă unui vis păstrat cu grijă în sufletul ei multă vreme, acela de a fi antreprenoare.

Aşadar, de curând, la început de primăvară,  Marta şi-a lansat propriul site şi blog, martabencze.ro, unde putem să îi descoperim realizările profesionale, precum şi expertiza în diverse domenii, unde de asemenea găsim informaţii utile, păreri pertinente, articole de calitate adresate în mod special tinerilor, dar şi opinii personale despre subiecte de actualitate. Dincolo de asta, pe site se găsesc cele trei tipuri de servicii oferite de către Marta: Consultanţă ONG, Life Coaching şi Seminarii Motivaţionale. 

Şi pentru că a venit vorba de seminarii motivaţionale, ceea ce m-a adus acum la Galaţi, alături de prietena mea, este un eveniment special, gândit până în cel mai mic detaliu de către ea, un dar pentru toate femeile în luna lui Mărţişor, seminarul motivaţional Ea, FEMEIA, care nu este despre dezvoltare personala, ci este despre feminitate, despre experienţe de viaţă, despre inspiraţie, despre motivaţie şi despre putere feminină. 

Va fi o adevărată călătorie, în care Marta ne va purta cu mintea şi sufletul. 

Eu voi fi acolo, duminică, alături de ea, într-un moment atât de special. Fiindcă ştiu că şi ea ar face la fel pentru mine. Pentru că aşa este prietenia şi aşa este Ea, FEMEIA!

Despre "Pledoarie pentru MAMI şi TATI", o carte pe care am citit-o cu mintea şi sufletul.

În ultima mea postare pe blog am vorbit despre mama, despre relaţia pe care o avem noi două, despre plecarea mult prea devreme a tatălui meu la Cer, despre faptul cum acest lucru a marcat legătura dintre noi două, am vorbit despre părinţii mei, chiar dacă unul din ei este înger de multă vreme.

Cu puţin timp înainte să scriu articolul dat am avut marele noroc să descopăr şi să citesc o carte extraordinară: "Pledoarie pentru MAMI şi TATI" de Mirela Retegan.

Foto de la lansarea cărţii "Pledoarie pentru MAMI şi TATI"
de Mirela Retegan.

Am citit-o cu nesaţ, cu profundă emoţie, cu mai multă înţelegere pentru mama mea, care are misiunea de a fi şi mamă şi tată.

Unele articole despre parenting ale Mirelei Retegan îmi erau deja cunoscute şi îmi doream să descopăr şi mai mult din ceea ce are de împărtăşit această femeie minunată.
După ce am parcurs cartea cu mintea, dar mai ales cu sufletul, pot spune că mă simt privilegiată pentru lecţiile de viaţă descoperite în ea şi pentru faptul că, în sfârşit, am putut să o cunosc personal pe Mirela. 

Încă nu sunt mamă, nu ştiu ce înseamnă experienţa de părinte, nu ştiu cum aş putea proceda în anumite situaţii, dar sunt un copil crescut de un părinte singur, deci ştiu foarte bine ce e în sufletul unui pui de om, atunci când unul din părinţi lipseşte din viaţa lui. Este pur şi simplu un gol, care din păcate nu poate fi umplut. 

Mama mă iubeşte dincolo de orice limite, mi-a oferit infinit de multă grijă, atenţie, dragoste. Dar cu toate astea, nu a putut umple acel gol. 

Tocmai de aceea m-a uns pe suflet tot ce a aşternut Mirela în carte. Îndemnul ei către toţi părinţii de a se aşeza la masa din bucătărie şi de a discuta acolo, pentru binele copiilor lor, nicidecum în instanţă, este cel mai preţios sfat pe care l-am putut găsi în paginile unei cărţi. Şi nu exagerez deloc. 

O admir, pur şi simplu, pentru că a găsit în ea înţelepciunea şi puterea de a face ce este mai bine pentru copilul ei, de a-i dărui iubire necondiţionată şi echilibru. 

A şti că mama şi tata te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta, că ar face totul pentru tine, că te poţi bizui pe amândoi în acelaşi timp sau pe fiecare în parte, atunci când ai nevoie, indiferent dacă ei mai formează sau nu o familie/cuplu, înseamnă pentru un copil echilibru şi este cel mai bun dar pe care acesta îl poate primi de la părinţii lui. 

Mama mea nu a avut cu cine se aşeza la masa din bucătărie pentru a discuta despre binele meu, după ce am citit cartea "Pledoarie pentru MAMI şi TATI" am ajuns să o înţeleg mai bine, atât pe ea, cât şi pe mine, am ajuns să o iubesc mai mult, să onorez şi mai mult toate câte le-a făcut şi le face pentru mine. 

Foto de la lansarea cărţii "Pledoarie pentru MAMI şi TATI"
de Mirela Retegan.

Mulţumesc Mirela Retegan pentru darul de înţelepciune şi lecţia de părinte pe care ne-ai oferit-o tuturor prin intermediul cărţii tale, ai aşternut acolo experienţe deloc uşoare pentru o femeie, pentru o mamă, dar mai presus de toate, ai arătat prin exemplul propriu că se poate, se poate trece peste orice de dragul copilului tău, din dorinţa de a fi un părinte mai bun pentru el, în fiecare zi. 

Mulţumesc pentru emoţia şi îmbrăţişarea din momentul în care am ajuns la lansare şi în sfârşit am avut ocazia să te cunosc, şi mulţumesc pentru cel mai minunat lucru pe care l-am citit vreodată despre părinţi şi copii:

"Părintele e soarele, copilul e lumina".

Foto de la lansarea cărţii "Pledoarie pentru MAMI şi TATI"
de Mirela Retegan.

Martie e luna noastră ...

Martie e luna noastră şi când spun asta nu mă refer la faptul că martie e luna femeilor, ci e luna noastră, a mea şi a mamei mele. 

E o lună cu o semnificaţie profundă pentru noi, cu trăiri dulci-amare, cu momente speciale, dar şi amintiri care dor.

În martie ne bucurăm împreună, an de an, de sosirea primăverii, ne dăruim mărţişoare şi ghiocei, ne răsfăţăm una pe alta cu mici atenţii şi bucurii. Martie e luna mamei, pentru că este 8 martie, dar şi pentru că este ziua ei de naştere în această lună. Însă gândul meu se îndreaptă şi către tata, plecat la cer în noaptea de 8 spre 9 martie, marcând astfel pentru totdeauna această lună pentru noi. 

Pe atunci eu eram doar un pui de 2 anişori, mama avea puţin peste 20 de ani.

De atunci încep primele amintiri din viaţa mea, îmi amintesc cât de mult mă strângea mama la piept în momentul dureroasei despărţiri de tata, plecat mult prea devreme să ne vegheze de printre îngeri. 

Din acel moment legătura noastră mamă-fiică a devenit mai mult decât puternică, mai mult decât specială, o legătură ce nu poate fi explicată, nici măcar înţeleasă, există pur şi simplu ... 

Mama şi-a dedicat mie întreaga viaţă, a fost şi este şi mamă, şi tată. Mama e sprijinul meu, la propriu şi la figurat, pentru că nu m-a ţinut de mânuţă doar până la primii mei paşi ... o face şi acum, fiindcă primii paşi nu i-am făcut singură niciodată ...

Şi totuşi nu pentru asta legătura noastră este atât de specială, ci pentru că mama m-a făcut să fiu aşa cum sunt ... puternică!

O să sune straniu, dar n-am auzit niciodată de la ea cuvinte de laudă, zice că nu am nevoie de asta, ştie că pot, nu o uimeşte nici o reuşită a mea, pentru ea e ceva firesc. 

Mama nu stă să îmi plângă de milă sau să mă consoleze, ştie că pot depăşi, că mă pot ridica. Nu mă opreşte dacă vreau ceva, nici nu mă împinge către ceva, îmi spune doar: „Dacă tu vrei şi crezi că poţi să faci, atunci fă ce ai de făcut cum crezi mai bine”.

Explicaţia e simplă-mă simte şi prin tot ceea ce a făcut şi face pentru mine, şi de dragul meu, m-a făcut puternică. Astfel mi-a oferit cea mai importantă lecţie de viaţă pentru momentul când voi fi şi eu mamă, m-a învăţat că nu e suficient să îţi iubeşti puiul, trebuie să ştii să îl faci puternic!

Acum sunt pe picioarele mele, aici, la Bucureşti, departe de cuib şi departe de ea, dar mereu cu sufletul, cu gândul şi inima aproape, purtând mereu cu mine forţa şi căldura acelei îmbrăţişări din cel mai dureros moment al nostru ca familie. Eram un pui de om atunci, dar simţeam şi înţelegeam perfect cât de mare nevoie are mama de mine şi eu de ea. Am crescut cu acest sentiment, cu această nevoie una de cealaltă, aşa simţim şi acum, suntem suflet din sufletul celeilalte. 

Acum 29 de ani, când tata a devenit înger, am învăţat amândouă cea mai importantă lecţie-să preţuim viaţa şi să ne preţuim una pe cealaltă. 

Este 8 martie, trăiţi frumos această zi alături de mamele voastre, preţuiţi fiecare moment în care le aveţi aproape, dăruiţi-le căldură, grijă şi atenţie, copleşiţi-le cu dragoste, veţi primi înapoi infinit mai mult, pentru că tot ce poate oferi o mamă puiului ei nu cunoaşte limite. 

La Mulţi Ani pentru toate femeile şi mamele de pe acest Pământ!

La Mulţi Ani Mama! 

Despre primăvară şi cele mai bune daruri

Dragii mei, nu am scris demult aici, pe blog. Şi mi s-a făcut dor, dor de cuvinte, de gânduri, trăiri şi emoţii aşternute cu grijă aici şi împărtăşite cu voi.

Astăzi vreau să împărtăşesc cu voi primăvara. O primăvară pe care am aşteptat-o mai mult ca oricând, nu doar afară şi în calendar, dar mai ales în sufletul meu.

Am aşteptat-o cu dor şi drag, şi a venit, mi-a adus soare în inimă, senin în gânduri şi privire, lumină pe chip şi un zâmbet jucăuş pe buze.

Mi-a adus mărţişoare, daruri şi bucurii :)

Şi vreau să vă povestesc în mod special despre darul primit  în prag de Mărţişor.

Am primit o geantă, la prima vedere pare un dar firesc pentru o femeie, fiindcă suntem cochete şi ne plac genţile, accesoriile, parfumurile şi multe altele.

Dar geanta mea este una deosebită, în primul rând pentru că vine de la o femeie specială, prietena mea Rusanda Cojocaru, o basarabeancă frumoasă şi deşteaptă care nu încetează să mă uimească cu izvorul nesecat de idei ce curge din ea, cu energia şi zâmbetul ei ca un soare.

În al doilea rând, geanta mea, cu nume sugestiv Bookletta, nu este doar un accesoriu elegant, care mă însoţeşte peste tot, dincolo de orice, ea pune în valoare cartea şi astfel îmi împlineşte plăcerea şi nevoia de lectură!

Stilată şi elegantă, Bookletta mea este totodată comodă şi practică, realizată cu mult bun gust, grijă şi atenţie pentru detalii.

Mie mi se potriveşte perfect modelul Mini, am descoperit şi o modalitate ingenioasă de a ajusta baretuţa Booklettei mele, astfel că, în funcţie de necesitate, o pot purta mai lungă sau o pot face mai scurta şi mă încântă această posibilitate de a mă ... juca cu ea :)

Şi pentru că suntem în luna femeilor şi fiecare dintre noi are o mamă, fiică, soră, prietenă, colegă şi ne gândim ce daruri am putea să le oferim, recomand cu drag o Bookletta.

Fie că sunteţi femeie sau bărbat şi doriţi să faceţi o bucurie pentru o prezenţă feminină specială din viaţa voastră, dăruiţi-i o geantă care pune în valoarea cartea!

Mereu am considerat că cele mai bune daruri sunt cărţile, pentru că te îmbogăţesc spiritual şi intelectual, o carte înseamnă înţelepciune şi poveste, călătorie cu imaginaţia, emoţie, înseamnă să descoperi ceva nou sau să regăseşti în paginile ei propriile gânduri şi trăiri.

Ei bine, dacă mă întrebaţi acum, cele mai bune daruri sunt cărţile şi ... genţile :), împreună, nedespărţite, ca să se pună în valoare una pe cealaltă :)

Şi pentru că spuneam că primăvara pe lângă daruri mi-a adus mărţişoare şi bucurii, mi-am pus lângă carte şi mărţişorul :) 

Iar bucuriile le port în suflet, le port pe chip, exprimate în zâmbete şi de asemenea le port în geantă, ca să am ziua frumoasă şi să nu îmi scadă glicemia :). E unul din secretele mele, pe care am acceptat să îl dezvălui o dată cu celelalte ce se ascund în supergeanta mea!

 

Aşadar pentru mine primăvara a început frumos, colorat şi inspirat, cu oameni frumoşi şi vise îndrăzneţe.
Mulţumesc, draga mea Rusanda pentru că mă consideri o superfemeie, drept pentru care am primit o supergeantă.

Cred că fiecare din noi este extraordinară în felul ei, prin tot ceea ce este, prin tot ceea ce face, visează şi dăruieşte.
E luna noastră, a femeilor, vă îndemn să dăruiţi pentru femeile dragi din viaţa voastră mai multă iubire, mai multă emoţie, mai multe bucurii, zâmbete şi îmbrăţişări, iar dacă vreţi să le dăruiţi Booklette :) pe site găsiţi o mulţime de modele, culori şi mărimi. 

Dacă astăzi v-am vorbit despre geantă, în una din postarile viitoare am să vă vorbesc despre cartea din geanta mea: "Pledoarie pentru mami şi tati" de Mirela Retegan, o carte pe care am citit-o cu mare emoţie şi cu gândul la mama. 

Aşadar, despre carte şi despre relaţia mea cu mama în curând!

Să aveţi o primăvară frumoasă, cu soare în suflet şi emoţii colorate!

Cu drag,

Lilia.

Mi-au frînt aripile de două ori ... dar sufletul meu e liber să zboare

Mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa prin spitale, şi recunosc erau momente cînd îmi era teribil de frică de "oamenii în halate albe". Nu neapărat pentru că îmi făceau injecţii sau îmi luau sînge, ci pentru că luau decizii referitoare la sănătatea mea (şi implicit referitoare la viaţa mea) fără ca mie să îmi explice nimic, ba chiar vorbeau pe subînţelesuri cu familia mea, astfel ca eu să nu înţeleg nimic.
Chiar dacă eram doar un copil, însă aveam şi eu nevoie să mi se spună, să mi se explice, să înţeleg, să nu îmi mai fie frică. Comunicarea medic-pacient trebuie să existe, chiar dacă pacientul e un copil, dar are şi el discernămînt, are temeri, gînduri, are un sufleţel care se frămîntă. Cel mai mult îmi era frică de cuvîntul "operaţie". Însă de ce ţi-e frică, de aia nu scapi şi a trebuit să trec prin această experienţă de două ori. Pentru că medicii aşa au decis, iar familia îmi dorea tot binele din lume şi a avut încredere în medici. Spuneau că în urma operaţiilor şi ulterior a recuperărilor voi merge. Însă nu am mers, ba chiar a fost mai rău. Şi atunci am început să mă învinuiesc fără să spun nimănui, n-a fost bine pentru că nu mi-am dat eu silinţa, aşa mă gîndeam ... pînă acum două săptămîni.

Acum două săptămîni, cînd am mers la Reprezentanţa ACIBADEM din Bucureşti. 

Am citit mult despre ACIBADEM şi profesioniştii de acolo, şi aveam încredere. Acum nu mai sunt un copil, am şi ceva studii medicale, puteam deci să decid şi să fac singură alegerea. Şi am făcut-o. 

Am descoperit în primul rînd o altă atitudine pentru pacient, am descoperit comunicarea care îmi lipsea atît de mult şi cel mai important, l-am simţit pe doctor prietenul meu. Cît am stat în hol aveam emoţii, îmi era atît de frică că se vor adeveri temerile mele ... "n-a fost bine pentru că nu m-am străduit eu destul". 

Însă toate emoţiile s-au risipit cînd am dat mîna cu domnul Prof. Dr. Borak Boynuk. Atît de deschis, binevoitor, cu simţul umorului. Nu simţeam că sunt la un consult medical, simţeam că vorbesc cu un om care mă asculta cu multă atenţie şi mi-a răspuns la fiecare întrebare cu un profesionalism desăvîrşit, dar şi cu multă grijă.

Mi-a risipit îndoielile şi învinuirile pe care mi le aduceam eu însămi, nu era vina mea că nu am mers după operaţiile, ei au greşit, din nou, mi-au frînt aripile încă o dată.

Însă acum sunt pe drumul cel bun :) Aşa a spus şi domnul profesor Borak Boynuk. Pentru că refuz să mă plîng, să cred că nu se poate sau să stau în loc. Da, acum chiar îmi e bine, mă simt liberă, puternică şi încrezătoare, pentru că acum eu fac alegerile, pentru că acum accesul la informaţie mă ajută să aleg corect şi pentru că am alături oameni care cred în mine ... asta e răsplata pentru anii plin de temeri, neîncredere şi îndoieli, petrecuţi într-un sistem medical care frînge aripi, care aduce lacrimi şi speranţe deşarte. 

Am lăsat în urmă, gata, a trecut, acum sunt bine, sunt împăcată cu mine însămi.

Mi-au frînt aripile de două ori dar sufletul meu e liber să zboare şi imaginaţia nu are limite. Acum fac singură alegerile, mi le asum şi astfel ... totul e posibil :)

Pentru că am ales să trăiesc cu demnitate

Demnitatea nu e o ceva cu care să te naști ... precum culoarea ochilor sau a părului ... demnitatea e o atitudine pe care o dezvolți în fiecare zi, cu fiecare acțiune, cu fiecare pas făcut în viață, cu fiecare alegere conștientă și asumată. Da, demnitatea e o alegere! Cel puțin așa este în cazul meu, așa am văzut-o eu în familia mea, o alegere făcută asumat și din dragoste ... din dragoste pentru mine ...

Cu mama și bunica

Alegerea mamei de a mă purta în brațe ani la rînd, de a lupta neobosit pentru mine și de a-mi dărui dragostea necondiționată înseamnă demnitate. Ar fi putut alege altceva dar ar fi fost sub valoarea ei, valoarea ei ca om și mai cu seamă, valoarea ei ca MAMĂ ...

Promisiunea pentru tati și toată grija și sprijinul din partea bunicilor înseamnă demnitate, puteau alege altfel, puteau să se eschiveze, să vină doar cu un sprijin material, ar fi fost mai simplu, dar au ales să dăruiască timp, dragoste, grijă, sprijin la propriu și la figurat, și toate le-au făcut cu fruntea sus, fără să le fie rușine, fiind deschizători de drumuri pentru mine.

Alege Demnitatea

Eu, la rîndul meu nu pot alege altceva decît DEMNITATEA, LUPTA, ZBORUL ... Cu fruntea sus, cu zîmbetul pe buze ... Recunosc, nu e o alegere ușoară, odată asumată această alegere nu mai am voie să spun că nu pot, că e prea mult pentru mine sau că obiectivul țintit e prea înalt ... Și mă aventurez în zbor, în luptă, caut soluții, refuz să cred că acestea nu există.

Indiferent de modul cum ne deplasăm prin viață, important este să fim verticali în suflet și atitudine. Un cadru metalic sau o pereche de cîrje nu mă pot face să mă simt mai puțin frumoasă, mai puțin inteligentă sau mai puțin femeie. Perfecțiunea corpului uman creat de Dumnezeu nu poate fi umbrită de dizabilitate, sufletul este mereu liber să zboare, iar imaginația nu are limite. Importantă e alegerea pe care o faci. Eu am ales, am ales să trăiesc cu demnitate, e o alegere pentru familia mea, pentru oamenii dragi care cred în mine și investesc timp, încredere și implicit au așteptări de la mine, dar mai cu seamă e o alegere pentru mine însămi, pentru că iubesc și prețuiesc viața.

Prețuiește Viața